Translation / Versiuni in alte limbi

English version

Cautam persoane care pot traduce si in alte limbi articolele si comunicatele de presa.

joi, 16 aprilie 2009

Alaltaieri in Cluj maine-n toata Moldova

Brosura Informativa despre evenimentele din republica Moldova

Pentru a facilita informarea despre situatia curenta din Moldova am creat o brosura cu o cronologie a evenimentelor. Se poate downloada aici. Va rugam sa printati cat mai multe copii si sa le distribuiti. Se printeaza fata-verso in ordinea paginilor din pdf si se ataseaza la centrul paginii.

Pentru a vedea imaginile mari dati click pe fiecare imagine.




miercuri, 15 aprilie 2009

Declaratia unui tanar inchis si eliberat

Studenţii de la medicină sunt arestaţi în masă

sursa
Bună ziua, stimaţi reprezentanţi ai redacţiilor în care noi, studenţii de la Chişinău, mai avem încredere.Nu ştiu care e situaţia la alte instituţii dar noi, studenţii de la Universitatea de Medicină, trăim o adevărată teroare. Se vine în fiecare zi în microtorente şi suntem arestaţi în masă, câte 12-15 persoane din fiecare microtorent.

Ieri s-a întâmplat asta chiar sub ochii mei şi ai altor colegi - a intrat un poliţist însoţit de vreo 15 mascaţi, a fluturat nişte ordine despre care n-am înţeles de unde sunt - de la Ministerul de Interne sau de la decanat, avea pozele unor colegi unii dintre care nici măcar n-au fost atunci în piaţă, pentru că eram cu toţii la ore, şi i-au ridicat. Serile, în campusul studenţesc de la Malina Mică e şi mai groaznic - în faţa căminelor stă de obicei duba poliţienească şi ei fac raiduri chiar însoţiţi de decan. Unicul nostru refugiu a mai fost biblioteca din acelaşi sector, unde răsuflând uşuraţi în fiecare zi că am ajuns liberi după raidurile de la ore - ne refugiem pentru că în odăile de cămin ne e frică să stăm, dar am auzit că în seara acestei zile vor veni să ne ia de la bibliotecă. Mai mult - se zice că se aşteaptă vacanţa de Paşti şi vor veni să ne ia de acasă, de la părinţi. Ne e foarte frică, nu ştim ce să facem. Am format un fel de comitet din câteva persoane şi am vrut să ieşim în public pentru a declara ce se întâmplă la universitate la noi, unde ne-au trădat însuşi decanii, şefii de catedră în frunte cu rectorul, dar chiar a doua zi majoritatea din acel comitet au fost arestaţi, doi dintre ei nici nu ştim de unde - bănuim că de pe stradă, pentru că nu i-a văzut nimeni. Ne temem să spunem cuiva despre asta, pentru că ne-ar trăda, ne temem să mergem singuri pe stradă, pentru că s-ar putea să fim arestaţi şi să nu ştie nimeni ce s-a întâmplat cu noi, ne temem să mergem câte doi sau trei pentru că şi aşa ne-ar ridica motivând că complotăm ceva, ne temem să vorbim despre ceea ce se întâmplă, pentru că într-una dintre grupe un profesor a discutat luni cu studenţii despre arestări, iar a doua zi au fost arestaţi. Avem impresia că răsuflă mai uşuraţi cei care au fost arestaţi deja, decât noi, cei care am rămas şi nu ştim la ce să ne aşteptăm.
Au loc şi sumedenii de exmatriculări, din nou la ordinul nu ştiu cui, pentru că Universitatea nu motivează, se zice că în urma ordinului Ministerului de Interne. De când Ministerul de Interne dă ordine să se exmatriculeze studenţii care au reuşită la studii, nu au absenţe, au fost la ore în ziua protestelor, dar pentru că transportul public nu circula pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt au mers pe jos până în Piaţa Marii Adunări Naţionale? Pentru că la noi asta se întâmpla. Nu mai putem trăi teroarea. Vă rugăm, ajutaţi-ne!

Student la Medicină

Dragoste de mama

Poze de la flashmob-ul din autobuzele din Cluj






marți, 14 aprilie 2009

Reprimarea protestelor din 7 Aprilie s-ar putea sa se fi soldat cu un al doilea mort



Preluat de pe www.realitatea.net
Marti, 14 Aprilie 2009 20:25


Cadavrul unui tânăr a fost aruncat în noaptea de 7 aprilie, dintr-o maşină a Ministerului de Interne moldovean, în curtea spitalului de urgenţă din Chişinău, relatează Jurnal de Chişinău în ediţia online.

Cadavrul lui Ion Ţâbuleac a fost aruncat în noaptea de 7 aprilie, în urma evenimentelor din centrul capitalei, în curtea Spitalului de Urgenţă din Chişinău. Acesta avea coastele rupte, răni adânci în regiunea tâmplelor şi un picior fracturat. Potrivit martorilor, corpul neînsufleţit al tânărului de 22 de ani a fost aruncat dintr-o maşină albă, marca Niva, aparţinând Ministerului Afacerilor Interne.

Părinţii unui tânăr de 22 de ani din satul Bolohani, raionul Orhei, au primit în dimineaţa zilei de 8 aprilie vestea decesului fiului. Marţi seara, 7 aprilie, ziua acţiunilor de protest din faţa Parlamentului şi Preşedinţiei, Ion Ţâbuleac urma să se întoarcă în R. Moldova din Moscova.

Şi-a anunţat părinţii că va fi la Chişinău între orele 17 -20.00. În acea noapte tânărul nu a ajuns acasă. A doua zi, părinţii Semion şi Tatiana Ţâbuleac au primit vestea de la medicii de la Spitalul de urgenţă că fiul lor ar fi murit electrocutat. Li s-a cerut să vină la morga spitalului cu îmbrăcăminte pentru cel decedat.

Potrivit lui Semion Ţâbuleac, tatăl băiatului, la morgă părinţilor nu li s-a permis să vadă corpul neînsufleţit al fiului. Aceştia au văzut cadavrul doar după ce acesta a fost îmbrăcat. "Unul din lucrătorii de acolo mi-a spus că a fost adus de o maşină Niva, albă, aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, şi că a fost aruncat în curtea Spitalului de Urgenţă. Era doar în maieu şi pantaloni. Nu ne-au permis să-l vedem în hainele în care a fost adus. Am constatat că avea un picior frânt, costele rupte. Avea răni adânci în regiunea tâmplelor", spune tatăl băiatului.

Certificatul de deces constată că moartea tânărului ar fi survenit în urma unei traume toracale. "Băiatul nostru nu avea nici un document la el. Prima oară ne-au spus că l-au găsit în stradă. Dacă ar fi fost găsit în halul acela, întâmplător, în stradă, ne întrebăm cum de-au reuşit să afle cine e şi de unde e, că a doua zi au şi luat legătura cu noi şi ne-au informat despre moartea lui", se revoltă plângând mama băiatului, Tatiana.

Ion a fost înmormântat sâmbătă, 11 aprilie. Părinţii nu au consultat un avocat şi spun că vor să cunoască adevărul despre moartea fiului lor.


UNELE DINTRE TINERELE RETINUTE DE POLITIE IN REPUBLICA MOLDOVA AU FOST ABUZATE SEXUAL, POTRIVIT PRESEI LOCALE

Preluat de pe www.realitatea.net

Publicaţia moldoveană "Ziarul de Gardă" informează că are semnale că unele dintre tinerele reţinute de poliţie în timpul protestelor de săptămâna trecută au fost abuzate sexual.

"Tinerele reţinute la poliţie care au opus rezistenţă propunerilor de cooperare cu poliţia au fost supuse abuzurilor fizice, şi violenţelor sexuale. Acest lucru a fost confirmat de unul dintre lucrătorii medicali care a examinat unii dintre tineri pe parcursul acestor zile, în cadrul Comisariatelor de poliţie", scrie "Ziarul de Gardă".
Contactat de publicaţia citată, Comisariatul General de poliţie a declarat că nu sunt arestate tinere şi că nu există informaţii despre asemenea cazuri.
Pe de altă parte, două dintre jurnalistele "Ziarului de Gardă" au fost ameninţate că vor fi abuzate sexual chiar de către reprezentanţii forţelor de ordine în cadrul unui incident din 8 aprilie, din spatele Guvernului.